29th martie 2024
Home » Veste bună pentru localnicii din Pietroșița. CFR repune pe șine trenul

Veste bună pentru localnicii din Pietroșița. CFR repune pe șine trenul

de reporterpenet


CFR a anunțat că trenul care circula pe ruta Târgoviște – Pietroșița va fi redeschis, din nou, după ce a fost închis mai multă vreme. Autoritățile nu se decid cum să rentabilizeze acest tronson, „afectat” de transportatorii privați care concurează transportul cu trenul.

Transportul feroviar va fi reintrodus pe ruta București– Pietroșița, începând cu data de 1 ianuarie 2021.

“Începând cu data de 01.01.2021, se redeschide ruta feroviară de către TFC. Sunt incluse 3 curse directe Pietroșița – București”, a precizat Ion Dicu, primarul comunei Pietroșița.

Decizia a fost bine primită de locuitorii din zonă, mai ales de elevi și de cei care lucrează în alte localități.

„Gara Pietrosița este un punct de reper foarte important. Trenul ajunge la Pietroșița. Așa suntem pe buzele tuturor. Este mai multă siguranță cu trenul decît cu microbuzul. Chiar este binevenit în aceste vremuri. Elevii și studenții navetiști sau ocazionali să nu uite ca au transportul gratuit cu trenul în România. În România e rușine sa mergi cu trenul sau cu bicicleta dar poate trecem peste această fază, nu suntem o țară din Vest, suntem din Estul Europei, ar trebui să gândim cu mintea. În tren se poate lua un animal de companie, căruciorul copiilor, o valiză mai mare și chiar biciclete. Reveniți la tren”, a spus George Călin.

CFR a anunţat pe 29 august 2019 că nu va mai opera pe traseul Târgovişte-Pietroşiţa începând cu data de 15 decembrie 2019, când va intra în vigoare „Mersul de tren 2019-2020”. Măsura a fost luată de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători (SNTFC) din cauza numărului mic de călători care aleg trenul pentru ruta Târgovişte-Pietroşiţa.

Nu este prima dată când acest traseu este închis, în ciuda investiţiilor uriaşe în terasamentul din Pietroşiţa şi în apărările de mal de acolo.

De altfel, acest traseu este singurul care străpunge Munţii Bucegi. 600 de călători au rămas şi în 2013, pentru aproape 3 ani, fără tren. În anul 2015, la 1 octombrie, ruta a fost redeschisă cu două perechi de trenuri. Apoi, în martie 2018, linia feroviară CF Fieni – Pietroşiţa a fost închisă din nou, din cauza surpării taluzului şi erodării malului drept al râului Ialomiţa pe o porţiune de 150 de metri, pentru ca în septembrie 2018 să fie deschis din nou.

Serviciul public de transport feroviar de călători din nordul judeţului Dâmboviţa a asigurat, astfel, pe ruta directă Târgovişte – Pietroşiţa de cele opt trenuri ale operatorului naţional CFR Călători şi de cele două trenuri ale operatorului privat Transferoviar Călător.

CFR a investit la Pietroşiţa, în 2013, 9 milioane de lei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult