25th iulie 2024
Home » WhatsApp lansează o aplicaţie nativă de Windows

WhatsApp lansează o aplicaţie nativă de Windows

de reporterpenet

După mai bine de un an de teste, aplicaţia WhatsApp de sine stătătoare pentru Windows iese din beta şi poate fi folosită de toţi utilizatorii.

WhatsApp şi-a lansat oficial aplicaţia nativă de Windows, după ce aceasta a fost disponibilă până acum doar ca o variantă beta. Noua versiune poate fi descărcată din magazinul de aplicaţii din Windows 10 şi Windows 11, Microsoft Store.

Noua aplicaţie nu diferă mult ca design şi funcţionalitate de versiunea web, disponibilă şi până acum. Arată ceva „mai curat” şi răspunde mai bine la comenzi, însă, în principiu, nu există diferenţe majore.

Marele avantaj al aplicaţiei WhatsApp de Windows este funcţionarea independentă. După logarea iniţială, utilizatorul nu mai trebuie să ţină telefonul online pentru a sincroniza aplicaţia mobilă cu cea de Windows.

Asta pentru că noua aplicaţie beneficiază de tehnologia multi-device la care cei de la WhatsApp lucrează de multă vreme. Până la patru dispozitive pot fi folosite în paralele, fără a pierde criptarea datelor.

WhatsApp are în lucru şi o aplicaţie nativă de macOS, care se află acum în beta.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm să intri în comunitatea REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult