16th ianuarie 2021
Home » Zeci de percheziţii în Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar care vizat drepturile acordate de stat celor afectaţi de restricţiile pandemice

Zeci de percheziţii în Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar care vizat drepturile acordate de stat celor afectaţi de restricţiile pandemice

de reporterpenet

Zeci de percheziţii au loc, joi dimineaţă, în judeţele Prahova şi Dâmboviţa, într-un dosar de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, 43 de persoane fiind acuzate că au încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială în baza cărora au solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin pentru întreruperea activităţii ca urmare a restricţiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, efectuează 30 de percheziţii, pentru destructurarea unei grupări infracţionale implicate în fapte de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi uz de fals. 44 de mandate de aducere vor fi puse în executare. Percheziţiile se desfăşoară atât la sediul unei societăţi comerciale, cât şi la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, în locaţii din judeţele Prahova şi Dâmboviţa”, anunţă Poliţia.

Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile noiembrie şi decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială.

Psiholoagă cu diplomă falsă, la Spitalul Județean Târgoviște. Percheziții făcute de polițiștii din București

În baza acestor contracte, persoanele bănuite ar fi solicitat acordarea indemnizaţiei de sprijin pentru întreruperea activităţii ca urmare a restricţiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

„În fapt, persoanele bănuite ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obţinerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activităţi de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată. Fiecare solicitant ar fi întocmit şi o declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obţinerea de venituri din drepturi de autor şi drepturi conexe şi imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea pe durata stării de alertă”, precizează poliţiştii.

Ca urma re a intervenţiei organelor de cercetare penală a fost împiedicată cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei, în dauna Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Prahova.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult