29th martie 2024
Home » ZIUA MUNCII. Prima fotografie neretuşată a României muncitoare: cât de mulţi suntem la stat şi la privat

ZIUA MUNCII. Prima fotografie neretuşată a României muncitoare: cât de mulţi suntem la stat şi la privat

de reporterpenet

Ziua muncii 1 mai

1 Mai, ZIUA MUNCII, a devenit în ultimii ani o sărbătoare a consumului, cinstită prin zile libere, grătare, plecări la mare sau la munte, mici şi bere. Munca în România a rămas într-o zonă obscură, cu multe raportări semi-oficiale, necentralizate şi neasumate public de nimeni.

Pentru oficiali, munca legală a devenit aproape la fel de greu de raportat precum munca la negru. De ZIUA MUNCII, Gândul vă prezintă, în premieră, o analiză detaliată a evoluţiei din ultimii doi ani a numărului real de salariaţi de pe piaţa muncii din România. Câţi angajaţi depind de lefurile de la stat? Care sunt cele mai practicate meserii din fiecare judeţ? Ce profesii au ajuns pe cale de dispariţie în România? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care campania „ZIUA MUNCII” îşi propune să răspundă pe parcursul următoarelor zile.

ZIUA MUNCII este o campania gândul de 1 Mai, prin care vă vom prezenta o fotografie completă şi neretuşată a pieţei muncii din România. Câţi angajaţi plătitori de taxe există în realitate în România? Câţi bugetari există în acest moment? Cât de dependenţi sunt românii de stat şi care sunt judeţele unde principalii angajatori sunt instituţii publice, şi nu companii private? Care sunt cele mai cerute meserii acum în România şi, foarte important, este pregătit sistemul de educaţie din România să livreze absolvenţi capabili să-şi găsească un job în funcţie de necesităţile pieţei muncii? Sunt câteva întrebări esenţiale cărora campania ZIUA MUNCII le va da un răspuns pe parcursul acestor zile.

Câteva concluzii. ZIUA MUNCII la români arată, în mare, aşa:

1. Statul rămâne, aşa cum era de aşteptat, cel mai mare angajator din România: 1,2 milioane de oameni lucrează în instituţii bugetare, dintr-un total de 5.548.944 de salariaţi cu acte în regulă câţi se află în evidenţele Inspecţiei Muncii. IMPORTANT: în 17 judeţe, instituţiile de stat sunt cei mai mari angajatori; există judeţe, precum Mehedinţi, în care chiar principalii trei angajatori sunt instituţii de stat. Citiţi mai jos care sunt consecinţele acestui raport angajaţi la stat/angajaţi la privat.

2. România poate fi considerată ţara profesorilor, a vânzătorilor şi a constructorilor, dacă ne raportăm la cele mai râvnite meserii de la nivel naţional. Cel puţin 230.000 de români lucrează în sistemul de Educaţie, potrivit datelor oficiale. Cifra se măreşte cu angajaţii din sistemul de educaţie superioară.

3. Capitala s-a transformat în ultimul an în „oraşul bodyguarzilor”. Peste 68.000 de bucureşteni lucrează în domeniul protecţiei şi gărzii, ocupând, oarecum surprinzător, locul 1 în topul meseriilor cu cel mai mare număr de salariaţi din Capitală. Vă vom prezenta, în materialele următoare care este explicaţia acestui fenomen.

4. În ciuda promisiunilor de eradicare a muncii la negru făcute de toţi premierii României, economia subterană prosperă. Campania ZIUA MUNCII vă va spune câţi români lucrează la negru şi care este suma pe care o pierde România din cauza incapacităţii guvernamentale de a ridica economia subterană la suprafaţă.

5. Criza îşi pune în continuare amprenta asupra domeniului construcţiilor. Pe de altă parte, sectorul agricol se află în plină dezvoltare şi aduce cu sine noi locuri de muncă. Aflaţi de ZIUA MUNCII care sunt joburile-vedetă în România, care vă dau cele mai mari şanse de angajare.

Datele utilizate pentru ilustrarea situaţiei judeţ cu judeţ, respectiv pe anumite ramuri ale economiei au fost centralizate de gândul pe baza informaţiilor obţinute de la reprezentanţii Inspecţiei Muncii (IM). Acestea au fost corelate cu informaţii privind salariile medii nete obţinute de angajaţii din diferite domenii de activitate (Institutul Naţional de Statistică-INS), precum şi cu date furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală, Consiliul Fiscal, Registrul Comerţului, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

ZIUA MUNCII la stat şi la privat. Sunt 1,2 milioane de bugetari „prea mulţi”?

Din statisticile oficiale reiese că statul este cel mai important angajator în mai bine de o treime din judeţele din ţară. Datele centralizate de gândul arată că, la nivel naţional, există 17 judeţe în care, pe primul loc în clasamentul privind cel mai mare număr de salariaţi (înregistraţi pe un singur cod CAEN) se află profesii finanţate preponderent de la bugetul statului.

Este vorba aici de Alba, Bacău, Botoşani, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Suceava, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui.

Practic, la sfârşitul anului trecut, în România existau oficial 5.548.944 de salariaţi cu acte în regulă, în creştere cu 5,1% faţă de cifra consemnată la finele lui 2012. Dintre ei, aproape 1,2 milioane, adică unul din cinci, lucrau la stat.

Citeşte aici continuarea articolului

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult