12th mai 2024
Home » FOTO Ce a construit Ceauşescu în Dâmboviţa şi au devalizat „post-decembriştii”

FOTO Ce a construit Ceauşescu în Dâmboviţa şi au devalizat „post-decembriştii”

de reporterpenet

Mechel

În urmă cu 15-20 de ani, aproape jumătate din populaţia Municipiului Târgovişte lucra în fabricile emblemă ale judeţului Dâmboviţa: COS Târgovişte (fost Mechel), Romlux, UPET SA, SARO sau Termocentrala de la Doiceşti. În planurile de dezvoltare trasate de comunişti, județul Dâmbovița trebuia industrializat. Printr-o hotărâre a consiliului de ministri, este inființată, ca pilon principal pentru întreaga zonă, „Uzina de Oțeluri Aliate”.

Zeci de mii de oameni aveau existenţa asigurată de fabricile amintite, fabrici care s-au construit pe vremea dictatorului Ceauşescu Nicolae, care avea de gând să facă din Târgovişte, capitala României.

Din 1975, comuniștii adaugă secții noi mastodontului, iar uzina devine Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște. Cei peste 10.000 de angajați produc oțeluri aliate și înalt aliate pentru industria civilă și de apărare. În anii ’80, trec la prodcuţia oţelurilor nucleare, folosite la construcția Centralei de la Cernavodă.

În 1990, prin hotărâre de guvern, COS Târgovişte devine societate comercială pe acţiuni. Noua firmă, aflată în subordinea Ministerului Metalurgiei, preia patrimoniului fostului combinat. După 30 de ani de directive, trebuie să se conducă singură, fără linie de la partid.

Mulţi târgovişteni trecuţi de 60 de ani îşi amintesc cum în fiecare zi, la ora 15.00, Târgovişte se transforma într-un adevărat furnicar. Muncitorii de la schimbul I ieşeau de la serviciu şi lăsau loc celor de la schimbul II sau chiar III. Comenzile pentru oţelul special realizat de Mechel, pentru strungurile realizate la SARO sau pentru becurile şi instalaţiile luminoase de la ROMLUX, veneau pe bandă rulantă, iar Târgoviştea înflorea văzând cu ochii, fără ca oamenii să aibă grija zilei de mâine.

Mechel Târgoviște s-a vândut pe bucăți

Mechel-Targoviste-revine-la-vechea-denumire-de--Combinatul-de-Oteluri-Speciale---COS--Targoviste

La combinatul de la Târgovişte, noii proprietari, Nikarom, care au achiziţionat cele 5 combinate din ţară cu doar 50 de euro, au început vânzarea pe bucăţi: terenuri, clădiri, producţia de pe stoc. Speranța este de a obține 1,2 milioane de euro de pe tot ce a fost scos la vânzare, în timp ce datoriile combinatului, aflat în insolvență, sunt de 140 de milioane de euro.

Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște a fost inaugurat în anul 1973 și a ajuns, cu materie primă fierul vechi, la o producție anuală de peste „1.000.000 tone pe an de oțeluri aliate și înalt aliate, 500.000 tone de laminate finite, peste 100.000 tone de profile mijlocii și ușoare și de table electrotehnice.

Siderurgia la Târgoviște îți trăiește ultimele momente. „După 32 de ani uite, te dau ăștia afară. Fără bani, fără nimic. Ne-au blocat și cardurile de salarii. Ce-o să fac..!? Un an șomaj și după aia om fără soartă. Că asta e legislația la noi în țară”, spune un muncitor disponibilizat în 2013.  Grupul Mechel a vândut uzinele din românia pentru 52 de euro către Nikarom Invest, care are în spate acționari ruși. Aceștia au preluat și datoriile care, potrivit unor estimări ar ajunge la jumătate de miliard de euro.

60.000 de angajaţi doar în industrie

Pentru cetățenii județului Dâmbovița, și mai ales pentru tinerii care ies de pe băncile școlii, inclusiv din învățământul superior, industria din Dâmboviţa este istorie. La sfârșitul secolului XX existau în județ peste 40 de întreprinderi industriale în care lucrau aproximativ 60.000 de salariați. Dintre aceste unități, cel puțin 27 erau de subordonare republicană, iar 4 aveau între 2000 și 5000 de angajați.

Industria prelucrătoare parcă nici n-a existat

În industria prelucrătoare, despre care aproape că am și uitat a mai existat, lucrau în acea perioadă în județul Dâmbovița alte zeci de mii de angajați, principalele ramuri fiind energia electrică și termică la Dobrești, Moroieni și Doicești; construcțiile de mașini și prelucrarea metalelor, respectiv Întreprinderea de Utilaj Petrolier Târgoviște (UPET); întreprinderea de Strunguri Automate (SARO); Combinatul de Oțeluri Speciale (COST); „Romlux”, Întreprinderea de Utilaj Chimic, Întreprinderea de Frigidere din Găești; Întreprinderea Mecanică de Utilaj Tehnologic Moreni; „Steaua Electrică” Fieni și lista poate continua.

Întreprinderea de Strunguri Automate (SARO)

ARO, principalul beneficiar de strunguri-revolver automate produse la SARO Târgovişte. Din planul de dezvoltare de care vorbea Ceauşescu a făcut parte şi Întreprinderea de Strunguri SARO Târgovişte, principalul furnizor de strunguri-revolver pentru ARO. SARO a fost înfiinţată la 14 iuliei 1972. SARO producea toată gama de strunguri automate mono şi multiax şi de strunguri paralele. Întreprinderea Târgovişteana era a doua în Europa de Est ca dotare tehnologică şi capacitate de producţie, estimată la aproape 10.000 de strunguri pe an. În 2000, SARO a fost cumpărată Wiscounsin Turnind Systems, societate cu capital majoritar american.

ROMLUX

Romlux este, şi acum, compania romaneasca care ofera cele mai avansate solutii de iluminat public, proiectate şi realizate în Romania. Înființată în anul 2002 în Târgoviște că o companie de lighting și deținută majoritar de fondul american de investiții New Century Holdings, Romlux Lighting Company a evoluat de la poziția de furnizor de echipamente de iluminat la integratorul de soluții moderne, care oferă un management precis al resurselor expuse în iluminatul public și o platformă performanță de întreținere a Sistemului de Iluminat Public [SIP], precum și economisește energia electrică.

TERMOCENTRALA DOICEŞTI

Termocentrala Doicesti, detinuta de compania Termoelectrica, a fost vanduta în 2014 societatii European Energy Communications SRL pentru 60,89 milioane de lei (fara TVA), adica echivalentul a 17,16 milioane de euro (incluzand TVA), se arata intr-un comunicat transmis de Musat & Asociatii Restructuring & Insolvency, lichidator al Termoelectrica.

Dacă în urmă cu 10-15 ani, la Doiceşti lucrau aproape 6 mii de angajaţi, acum au mai rămas doar 40, care asigură paza şi lucrările curente la Termoncentrală. Mai rău, cei 40 de salariaţi nu şi-au mai primit salariile de 6 luni şi cer periodic ajutor autorităţilor judeţene.

Ar putea sa te intereseze

Lasa comentariu

* Folosind acest serviciu iti dai acordul ca site-ul nostru sa stocheze datele tale pentru a putea raspunde cerintelor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseste cookies pentru o experienta cat mai placuta a utilizatorilor. Nu stocam si nu folosim datele tale personale, decat daca optezi pentru newsletter, sau sectiunea de comentarii, pentru a putea sa-ti raspundem, sau sa-ti trimitem cele mai noi articole. Presupunem ca esti de acord cu acest lucru, dar, poti sa alegi Accept Citeste mai mult